Adamclisi
Localitatea Adamclisi se află pe drumul naţional Constanţa-Ostrov, la 65 km de ţărmul Mării Negre. Zona Adamclisi face parte din Podişul Dobrogei de Sud, pamânt vechi şi complex sub raport geologic.
Climatul si solurile specifice pentru Adamclisi dau vinurilor produse in arealul Adamclisi o tipicitate proprie, diferita de a vinurilor obtinute in arealele invecinate. Vinurile albe au culori care variaza de la cea a paiului de grau copt pana la galben cu irizatii verzui, cu arome intense de flori de lamai si de vita de vie, pana la arome de ananas si de banane, caracteristici determinate de radiatia solara persistenta din areal. Vinurile rosii/roze au culori care variaza de la roz pal la rosu rubiniu sau rosu violaceu, cu un echilibru intre aciditatea tartrica si continutul de alcool, olfactiv cu caracter specific de prune usor afumate, fructe negre de padure, arome si gust de ardei verde si piper, combinat cu puternice arome de migdal prajit sau cirese negre amare de padure. Vinurile rosii au acumulari bune de antociani. Vinurile albe și roze au o structura echilibrata, buna aciditate, acumulari bune de zaharuri si polifenoli in termen scurt de la debutul coacerii, iar expunerea S-E a plantatiei in conditiile unui numar mare de zile insorite si ale unui regim echilibrat de precipitatii, la care se adauga si solurile cu un continut mijlociu/mare de humus si de elemente nutritive, favorizeaza buna maturare a strugurilor. Acumularile de antocian, de polifenoli si de zaharuri dau vinurilor echilibru si arome complexe, favorizate si de faptul ca in plantatie nu se face desfrunzirea, ci doar un carnit neagresiv in iulie-august, asigurand strugurilor o masa vegetativa producatoare de hrana bogata si conservand potentialul aromatic.
Vezi vinurile cu certificare a calității produse în acest areal: